2021 – anul dorințelor transformate în realitate. Cum lucrăm cu visurile, cum câștigăm milionul. Tehnici NLP

Magia dorințelor îndeplinite funcționează având la temelii tot o știință. Este vorba despre Programarea Neuro-Lingvistică, care pe scurt ar însemna “a lua atitudine și a respecta un set de tehnici pentru succes”. Despre aceste tehnici și despre mentalitatea pe care trebuie sa ne-o setăm în 2021 pentru a ne trăi dorințele, ne vorbește Felicia Cheibaș, Life&NLP Coach.

Felicia Cheibaș

Funcționează zicala “puneți o dorință la trecerea dintre ani și ea se va îndeplini”? Cum este posibil?

Dacă este credință totul este cu putință. Adevărul este că ne putem pune dorințe în orice zi a anului și ele să se îndeplinească, doar dacă avem ingredientul cheie – credința că se va întâmpla. Într-adevăr multe dorințe puse în noaptea dintre ani ajung să se îndeplinească, pentru oamenii care cred în această superstiție. Orice dorință ne punem ea se va îndeplini în viața noastră în timp divin – adică atunci când Creatorul consideră că este cel mai bine pentru noi. Ca să primești îndeplinirea dorinței tale trebuie să fii pregătit pentru ea.

Orice dorință a noastră se află pe o anumită vibrație. Tot ceea ce trebuie să facem ca să o obținem este să ajungem să ne poziționăm pe aceeași vibrație cu dorința noastră și atunci ea va apărea în realitatea noastră. 

Cum îți crești nivelul vibrațional ca să ajungi pe aceeași vibrație cu dorința ta?

Nutrești în interiorul tău starea de spirit pe care crezi tu că ai avea-o în momentul în care dorința ta deja s-a îndeplinit.

Multe dorințe de Anul Nou se îndeplinesc, fiindcă atunci când le punem suntem într-o emoție foarte pozitivă, plină de speranță, începem un nou an și în gândirea noastră ne creăm impresia că suntem curățiți de tot ce a fost rău în anii trecuți. Când sărbătorim și suntem fericiți și folosim acest moment pentru a ne pune o dorință, avem mult mai multă putere, și manifestarea dorinței e mult mai puternică, fiindcă Universul crede că noi deja sărbătorim îndeplinirea dorinței care tocmai ne-am pus-o. 

Cum ne facem planuri pentru un an înainte? Cum trebuie să arate acel carnețel pe care mulți îl încep la început de an? Sau e expirată metoda cu carnețelul?

În nici un caz nu este expirată această metodă. Chiar din contra, indiferent câte tehnologii noi nu ar mai apărea în viitorul întotdeauna metoda scrisului de mână va rămâne a fi cea mai eficientă.

Dacă ai o dorință, în primul rând asigură-te că este scrisă pe foaie. În momentul în care scriem cu mâna, noi transmitem energia gândului nostru la creier, iar el recepționează acest mesaj. 

Scrisul de mână are un mare impact asupra rezultatelor noastre. Într-un studiu chiar a fost demonstrat că oamenii care își scriu scopurile pe foaie au o probabilitate de 42% mai mare să și le realizeze. 

Noi avem două emisfere ale creierului. Emisfera creierului drept răspunde de imaginație, iar cea stângă este partea logică. Când ne scriem scopurile noi transmitem semnale electrice către cele 2 emisfere ale creierului nostru și astfel creierul comunică acest mesaj atât tuturor celulelor din corpul nostru, cât și minții noastre subconștiente, care este de fapt responsabilă pentru 95% din rezultatele noastre.

Dacă eu doar mă gândesc la scopul meu eu folosesc doar o parte a puterii care operează în mine și prin mine (adică doar o emisferă); dar când iau și scriu scopul meu pe foaie, accesez de fapt întreaga putere din subconștientul meu, care astfel va începe să fie mult mai atent la toate oportunitățile care îmi ies în cale.

Faptul că noi ne scriem scopurile pe foaie ne aduce și mult mai multă claritate asupra lucrurilor pe care ni le dorim cu adevărat, claritate pe care doar gândirea nu ni-l poate oferi. Scriind noi accesăm și partea logică a creierului nostru care îi transmite subconștientului mesajul că noi suntem foarte serioși referitor la dorința noastră și că ar fi bine să treacă la acțiune. Îi arătăm că asta cu adevărat contează pentru noi.

De aceea, chiar recomand un experiment pentru toți cititorii acestui blog, și anume începând de astăzi să își scrie timp de o săptămână în fiecare dimineață scopurile lor într-un jurnal. 

De ce la unii oameni care își scriu dorințele ele tot nu se îndeplinesc? 

Marea greșeală a multor oameni care își scriu dorințele și nu și le îndeplinesc este fiindcă le păstrează la timpul viitor. Atâta timp cât scrii “Voi avea”, sau “voi fi”, tu de fapt transmiți subconștientului mesajul că voi avea asta în viitor, însă noi nu ajungem niciodată să trăim în viitor. Noi mereu trăim în timpul prezent. De aceea pentru a ne crea o afirmație a scopului nostru care funcționează e necesar să o scriem la timpul prezent. De exemplu:

Eu sunt foarte fericită și recunoscătoare pentru faptul că tocmai am primit confirmarea că blogul meu a fost accesat astăzi de peste un milion de oameni și astfel mă simt foarte mândră de mine”.

Poți adăuga inclusiv și o dată aleatorie când crezi tu că ar fi posibil pentru tine să obții acest scop, dar este important să nu ne dezamăgim în cazul în care nu ne încadrăm în timpul setat de noi. Dacă trecem de data limită putem pur și simplu să ne setăm o dată nouă și să continuăm același proces. Doar Universul știe cu adevărat când va fi cea mai prielnică zi pentru noi pentru a ne manifesta dorința.

Ce legi trebuie respectate pentru dorințe îndeplinite în 2021?

Există peste 12 legi care stau la baza creării Universului în care trăim. Respectarea lor este precum respectarea legilor unui stat. Trebuie în primul rând să le cunoaștem pentru propriul nostru bine. În cazul nerespectării lor ajungem să plătim și să dăm de necaz, la fel ca nerespectarea legilor unei țări. În cursul nostru online “Noua Ta Versiune” povestim pe îndelete toate aceste legi și cum le putem folosi pentru a ne manifesta dorințele noastre și nu numai. Le putem folosi pentru a depăși mai ușor provocările prin care trecem și pentru a ne crește credința. 

Una dintre legile primare universului este legea vibrației care spune că totul în acest Univers vibrează. Cuvintele noastre, emoțiile noastre, gândurilor noastre, ele toate au o anumită vibrație. Există vibrații pozitive și negative. Pentru a manifesta trebuie în primul rând să ne asigurăm că ne aflăm pe o vibrație pozitivă, cum ar fi recunoștința. 

Legea atracției, care este o lege secundară spune că tu atragi nu ceea ce îți dorești, ci ceea ce ești. Așa că trebuie să fii foarte atent cum te comporți, cum gândești, fiindcă vei atrage în viața ta exact ceea ce emani și oferi tu.

De ce trebuie să avem visuri îndrăznețe? Și dacă ele merită? Sau alegem mai bine să fim realișți?

Nici un om realist nu a făcut vreodată vreo descoperire sau a creat ceva nou. Doar cei care și-au dat voie să viseze au putut primi acces la mintea infinită și astfel au adus în viețile noastre noi creații de care ne bucurăm cu toții astăzi. 

După opinia mea, oamenii realiști sunt pur și simplu oameni dezamăgiți, care au permis lumii exterioare să le taie aripile, care au încetat în a mai crede în ei înșiși și au ales să nu își asculte vocea interioară. 

Oamenii care își setează vise îndrăznețe sunt cei care au credința adevărată. A avea credință înseamnă a vedea invizibilul, a crede în incredibil și a realiza ceea ce masele de oameni ziceau că e imposibil. 

Deci da, merită să crezi în tine și să lucrezi asupra dezvoltării tale pentru a-ți crea viața pe care ți-o dorești!

Mulți își doresc milionul. Mă refer la a deveni bogați instant. Cum atragem banii în viața noastră?

Asigură-te că ajuți un milion de oameni și garantat vei deveni milionar. Banii vin acolo unde nu există frica de a nu-i avea, ei vin acolo unde ei sunt primiți cu bucurie și lăsa-ți în pace să își facă menirea lor. 

Pentru a atrage mai mulți bani în viața noastră este necesar în primul rând să donăm, să donăm minim 10% din veniturile noastre lunare. Important atunci când donăm să nu o facem cu dorințe ascunse așteptând ca imediat ce dăm să primim în schimb. Universul mereu are grijă să nu rămână cu datorii. Și îți aduce în viața ta exact ceea ce ai nevoie cel mai mult în cel mai neașteptat moment.

 Ca să ne bucurăm de abundență financiară toată viața este important să cunoaștem și să punem în aplicarea legea prosperității, care spune că:

Suma de bani pe care o câștigi este în proporție directă cu:

  1. Nevoia pentru produsul sau serviciul tău.
  2. Abilitatea ta de a oferi acel serviciu sau produs.
  3. Cât de dificilă este înlocuirea ta.

Nimeni nu este de neînlocuit, însă există oameni foarte greu de înlocuit. Anume acei oameni și câștigă cei mai mulți bani, fiindcă lumea are nevoie de ei. În ziua de azi omenirea este plină de nevoi, atât de produse, cât și de servicii. Deci punctul pe care fiecare om trebuie să se focuseze dacă își dorește să devină prosper este pe abilitatea sa. Cât de bun ești tu în ceea ce faci? Investește în tine zilnic, în cursuri, în cărți, în discuții calitative cu oamenii și rezultatele abundente nu vor întârzia să apară.

Cum dezvoltăm imaginația ca ea să se transforme în fapte reale? 

Napoleon Hill zicea în carte sa “De la idee la bani” că “Imaginația este cea mai miraculoasă și cea mai puternică forță pe care lumea a cunoscut-o vreodată”

 Noi zilnic deja folosim imaginația noastră, fie că ne dăm seama sau nu și atragem lucurile în viața noastră. Însă marea majoritatea a oamenilor își folosesc acest instrument creator pentru a-și imagina ceea ce nu își doresc deloc și astfel atrag probleme în viața lor. Noi putem construi pe ecranul minții noastre absolut orice ne dorim. Însă este important să folosim imaginația pentru a crea ceea ce vrem cu adevărat.

Analizează ceea ce ai acum în jurul tău. Sunt aici lucruri care 5-10 ani în urmă nu existau. Ele au fost create. Fiecare lucru pe care îl vedem acum lângă noi, începând de la același pix, masă sau cană, este creat de două ori. Prima dată este creat în imaginația individului, în mintea sa, iar a doua oară în realitate. 

Stai relaxat, închide ochii, inspiră și expiră profund și întreabă-te: “Ce îmi doresc eu cu adevărat?” Apoi dă-ți voie ca răspunsul pe care ți l-ai dat să primească o formă și începe să simți cu toți porii corpului tău starea pe care ai avea-o dacă ceea ce vezi pe ecranul minții tale ar exista cu adevărat acum în viața ta. 

Odată ce ai practicat acest exercițiu o anumită perioadă, puterea gândului îți aduce în cale oportunități pentru a primi de la viață ceea ce ți-a dorit în imaginația ta. 

Acest proces de vizualizare este cel mai puternic instrument al tău. Cu el poți obține toate bogățiile vieții.

Să credem în astrologie, în cifrele destinului, în soartă?

Soarta ne-o creăm noi zilnic prin gândurile pe care le nutrim și acțunile pe care le întreprindem. Chiar dacă în harta astrologică ar fi scris ceva anume oricum acțiunile noastre sunt cele ne duc la rezultat. 

Un lucru e cert, și de fiecare dată când ajungem la tema scopurilor îl repet femeilor participante în cursul Noua Ta Versiune – ceea ce vezi tu pe ecranul minții tale, ceea ce îți face pielea de găină atunci când te imaginezi undeva sau cineva, sau având ceva, aceste lucruri sunt sortite pentru tine, aceste imagini din mintea ta care îți provoacă emoții sunt cele care Dumneze le-a predestinat pentru tine atunci când ai ajuns pe acest Pământ. 

Mai departe depinde doar de noi, dacă ne vom folosi de talentele pe care le-am primit și vom alege să mergem pe acest drum sau nu.

Noi deținem controlul total asupra vieții noastre în fiecare moment.

Tema pentru Acasă. Propune-ne un exercițiu pentru a deveni versiunea noastră mai bună, pentru a atrage energiile de care avem nevoie pentru îndeplinirea dorințelor.

Pentru ca îndeplinirea tuturor dorințelor tale să aibă loc cu succes este necesar să îți oferi mai multe întrebări pentru a începe a te cunoaște pe tine mult mai bine. Dacă ai o dorință de mai mult timp care întîrzie de a deveni manifestă în viața ta, pune-ți întrebările următoare. 

În primul rând, este această dorință cu adevărat a mea? Sau este o dorință a cuiva drag pentru mine?

Imaginează-ți că ceea ce îți dorești atât de mult s-a realizat. Gata. Ai asta. Ești asta. Ești tot ce ți-ai dorit vreodată să fii. 

Cum simți asta în corp? Ce stare ai? Te simți bine? Sau parcă cauți să fugi? Parcă îți este greu când ai tot ce ai vrut? 

Analizează-te sincer pe tine. 

Cunoaște-te. 

Uneori oamenii nu își doresc cu adevărat să își îndeplinească anumite dorințe.

Dacă totuși simți că aceată dorință este a ta, cum crezi, ce te oprește să o realizezi?

Ce credință internă te ține pe loc? Scrie pe foaie primul gând care îți vine în minte. Nu analiza. Când începem a analiza noi fugim de vocea noastră interioară. Prima ce-ți vine este adevărul tău.

Iar dacă ți-ai depistat credința pe care vrei să o schimbi, felicitări, acum știi la care aspect ai de lucrat cu adevărat.

Recommended Articles

14 Comments

  1. Good day! I know this is somewhat off topic but I was wondering which blog platform are you using
    for this website? I’m getting tired of WordPress because I’ve had issues with
    hackers and I’m looking at options for another platform.
    I would be fantastic if you could point me in the direction of a good platform.

  2. I’m not sure why but this site is loading very slow for me.
    Is anyone else having this problem or is it a issue on my end?
    I’ll check back later and see if the problem still exists.

  3. It’s the best time to make some plans for the future and it is time to be
    happy. I’ve read this post and if I could I wish to suggest you few interesting things or tips.
    Maybe you can write next articles referring to this article.
    I wish to read more things about it!

  4. Oh my goodness! Amazing article dude! Many thanks, However I am experiencing difficulties with your RSS.
    I don’t understand why I am unable to join it. Is there anybody else getting similar RSS issues?
    Anyone that knows the answer will you kindly respond?
    Thanks!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.